Era o zi senină și liniștită.
Aerul proaspăt al dimineții mângâia străzile, iar un bătrân mergea încet, alături de fidelul său companion: Rex, un ciobănesc german cu privire nobilă și pas sigur.

Bărbatul nu mai văzuse lumina soarelui de peste zece ani.
În tot acest timp, Rex îi fusese ochii, busola și singurul prieten adevărat.

În fiecare zi urmau aceeași rută: bastonul marca ritmul, câinele trăgând ușor de lesă, ghidându-l cu precizia celui care protejează ce este mai sfânt.
Totul era rutină.
Totul era sigur.

Până în acea zi.

Cu câteva ore înainte, o conductă subterană explodase.
Asfaltul se prăbușise, lăsând un imens crater chiar în mijlocul trotuarului.
Muncitorii nu sosiseră încă, iar pericolul era acolo, invizibil pentru cine nu-l putea vedea.

Rex a simțit.
S-a oprit brusc, dar stăpânul său, neînțelegând, a făcut un pas înainte.

Bastonul a atins marginea… și a dispărut în gol.
Bătrânul și-a pierdut echilibrul.
Pământul de sub picioarele lui s-a rupt.
Și într-o clipă, a căzut în crater.

Atunci a făcut Rex ceva ce nimeni nu se aștepta.

Câinele a început să latre disperat.
A alergat de colo-colo pe margine, adulmecând aerul, căutând ajutor.
Vocea lui rupea liniștea dimineții, dar trecătorii îl ignorau — părea doar un câine agitat.

Până când un tânăr, observând comportamentul frenetic, s-a apropiat.
A privit în direcția în care latra Rex… și a văzut prăpastia.
—E cineva acolo! — a strigat.

Imediat a sunat la urgențe.
Până să ajungă salvatorii, Rex nu s-a mișcat nici măcar o secundă.
Gemând, adulmecând marginea, fiecare gest părea să implore: «Te rog, salvați-l».

Când, în sfârșit, au reușit să scoată bărbatul, acoperit de praf, dar viu, mulțimea a izbucnit în aplauze.
Bătrânul, dezorientat, a întins o mână… și a simțit un bot cald apăsându-i palma.

Rex, tremurând, îl lingea ușor, fără să se îndepărteze nici măcar o clipă.
Oamenii filmau cu telefoanele, alții plângeau în liniște.

Dar câinele nu căuta atenție sau recompense.
Dorea doar să se asigure că prietenul său încă respira.

Și când bătrânul, cu voce slabă, a șoptit:
—Băiat bun, Rex… băiat bun…

Câinele s-a întins pur și simplu lângă el, sprijinindu-și capul pe picioarele stăpânului,
ca și cum ar fi spus:
«Cât timp sunt aici… nu vei mai cădea niciodată singur.»