Loki era lângă mine cu mult înainte ca el să apară în viața mea. Împărțea cu mine singurătatea, bucuriile, lacrimile — mereu prezentă, înțelegând fără cuvinte.

Când m-am îndrăgostit, Loki l-a acceptat cu calm. Când ne-am căsătorit — se întindea pur și simplu la picioarele mele, ca și cum ar fi știut: acum suntem trei.

Și apoi s-a întâmplat un miracol — am aflat că aștept un copil.

Din acea zi, câinele s-a schimbat.
A încetat să se joace, aproape că nu se mai despărțea de mine.
În fiecare seară se așeza lângă mine, își punea capul pe burtă și asculta.
Ca și cum ar fi simțit viața de acolo.

Când micuțul se mișca, Loki își ridica urechile cu bucurie și scârțâia încet — parcă râdea împreună cu mine.

Dar de îndată ce soțul se apropia și își punea mâna pe burta mea — ea se ridica imediat între noi, mârâind și arătând colții.
Odată chiar l-a mușcat de mână.

M-am speriat.
El țipa că o va alunga, o numea „nebună”.
Iar eu — o apăram. Credeam că doar e geloasă. Că simte că cineva încearcă să mi-o ia pe mine.

Dar m-am înșelat.
Și Loki știa asta.

După naștere, totul s-a înrăutățit. Soțul s-a îndepărtat, se irita la fiecare țipăt al copilului. Uneori îi surprindeam în privire ceva întunecat, rece — și nu puteam înțelege ce anume.

Apoi… totul s-a descoperit din întâmplare.

Într-o zi, când el a plecat la duș, am luat telefonul lui ca să setez alarma.
Și am văzut din greșeală conversația.

„Urasc acest zgomot — îi scria mamei sale. — Acum ea trăiește doar pentru el. Copilul ăsta a distrus totul. Uneori mă gândesc cât de simplu ar fi fost dacă nu ar fi existat”.

Am înghețat. Inima mi s-a oprit parcă.
Totul s-a legat — distanța lui, iritarea, furia.
Și brusc am înțeles că tot timpul Loki încercase să mă avertizeze.

Ea simțea răutatea lui.
Știa că e capabil să facă rău.

Nu era doar gelozie — ci protecție.
Pe mine. Și pe copilul meu.

Acum fiul meu crește, iar Loki este mereu lângă el.
Doarme lângă pătuțul lui, ascultă răbdătoare râsul lui, primește cu grijă din mânuțele lui gustările.

Și de fiecare dată când îi privesc, gândul meu este unul singur: dacă nu ar fi fost ea — poate că el nici n-ar fi fost aici.