Trei ani după ce Adam a încheiat brusc relația noastră de cinci ani, încă nu reușeam să merg mai departe. Tăcerea lui și lipsa de claritate mă bântuiau, mai ales după ce a început să iasă cu Miranda, fosta mea prietenă, la un an după despărțire. Postările lor perfecte pe rețelele sociale mă loveau ca un cuțit, și, deși îmi spuneam să o blochez, nu puteam. Când mama lui Adam, Lena, m-a sunat neașteptat să îi fac rochia de mireasă, am rămas uluită. Nu fusesem apropiate, dar tonul ei cald și complimentele la adresa muncii mele mi-au topit ezitările, iar cu reticență am acceptat, curioasă, deși nu îmi doream.

Am pus toată inima în acea rochie, creând ceva etereal și de vis, fără să bănuiam ce avea să urmeze. Când am ajuns la conacul pitoresc în ziua nunții, o senzație de neliniște m-a cuprins. Apoi am văzut-o—un banner cu numele lui Adam și al meu. Șocul meu s-a transformat în furie când Adam a apărut, mărturisind totul. Miranda îl manipulase, folosind un vechi videoclip pentru a-l convinge că eu nu îmi doream copii, distrugând astfel relația noastră. Abia aflase adevărul cu câteva luni în urmă, iar această scenă elaborată era modul lui de a-și cere scuze și de a cere o altă șansă.

Când Adam s-a aplecat în genunchi, cu lacrimi în ochi, am realizat că iubirea mea pentru el nu dispăruse niciodată. Împotriva rațiunii mele, am șoptit „da” și totul s-a așezat la locul său. Planul Lenei de a ne reuni reușise. Stiliste, părinții mei și chiar un oficiant au apărut parcă pe neașteptate, gata să mă transforme în mireasa pe care nu mă așteptam să fiu în acea zi. Stând alături de Adam la altar, în rochia pe care o făcusem cu propriile mele mâini, am simțit o liniște copleșitoare și o rază de speranță pentru viitor.

Mai târziu, în acea seară, pe balcon, Adam mi-a exprimat regretul profund că minciunile Mirandei au distrus ceea ce aveam. Sinceritatea și vulnerabilitatea lui mi-au adus aminte de bărbatul de care mă îndrăgostisem. Deși nu puteam ignora durerea pe care o cauzase, în ochii lui am văzut o dorință sinceră de a îndrepta lucrurile. Mi-a promis că va petrece restul vieții sale demonstrându-și dragostea, iar eu știam că spunea adevărul.

În acel moment, am ales să cred din nou în noi. Durerea și frângerea inimii din anii trecuți nu au dispărut, dar au început să se simtă ca niște trepte care ne-au condus înapoi unul către celălalt. Mână în mână, ne-am întors la recepție, gata să îmbrățișăm viitorul pe care îl visam cândva, acum cu o a doua șansă de a-l trăi corect.