Oamenii de știință au eliberat milioane de albine în deșert, fără să aibă vreo speranță: după o lună, chiar și cei mai experimentați specialiști au fost șocați de ceea ce au văzut.
Oamenii de știință au făcut ceea ce multora li s-a părut o nebunie: au eliberat milioane de albine chiar în inima unui deșert părăsit. Unde aerul părea mort, iar soarele topise tot ce era viu, acum zumzăia un roi agitat.
„E nebunie curată!”, spuneau scepticii. „Albinele vor pieri în prima zi!” Dar echipa de cercetători a rămas fermă: experimentul trebuia să demonstreze dacă omul poate aduce viața acolo unde dispăruse de mult.
O săptămână trecu în tensiune. Albinele construiau stupi, zburau printre rarele plante, parcă căutând ceva. Nimeni nu se aștepta la ceea ce urma să se întâmple.
După o lună, deșertul se transformase de nerecunoscut. Unde mai înainte era doar nisip, acum verdea lucerna — tulpinile sale fragile se întindeau către soare, iar aerul mirosea pentru prima dată în ani a flori. Albinele nu doar că supraviețuiseră — s-au adaptat. Fiecare poleniza sute de flori pe zi, creând valuri întregi de polen.
Când oamenii de știință au calculat rezultatele, au rămas uimiți: recolta a fost de trei ori mai mare decât în condițiile obișnuite. Albinele deveniseră mai rezistente, mai puternice și aduceau în stupuri de mai multe ori mai mult miere.
Cei care râdeau de experiment veneau acum să vadă cu ochii lor. Printre nisipurile arzătoare se întindeau oaze verzi — parcă însăși natura a decis să ofere oamenilor o a doua șansă.
