Toată viața mea am trăit nu ca o persoană în sine, ci ca o extensie a numelui familiei mele. Tatăl meu planificase fiecare pas: școli prestigioase, universitatea potrivită și, în cele din urmă, scaunul de CEO al companiei familiale. Dorințele mele păreau că nu au existat niciodată; eram doar un instrument de investiție pe termen lung. Când a venit vremea căsătoriei, știam că nu era o chestiune de dragoste, ci o mișcare strategică. Când tatăl meu mi-a spus că mă voi căsători cu fiica celor de la „Silver Crown Holdings”, am încercat să mă opun, dar a fost inutil; urma să o văd pentru prima dată chiar la nuntă.
Pe tot parcursul zilei nunții, în fața mea era doar o siluetă incertă, ascunsă sub un voal gros. Tatăl meu zâmbea și strângea mâinile noilor săi aliați, iar eu mă simțeam copleșită de luminile reflectoarelor, ca parte a unui contract comercial. Când ceremonia s-a încheiat și am rămas singuri în dormitor, tăcerea era asurzitoare. Ea stătea nemișcată, asemenea unei statui. Inima îmi bătea să sară din piept în timp ce, cu ambele mâini, îi ridicam încet voalul și am simțit cum totul din interiorul meu se frânge în mii de cioburi.
În fața mea, tăcută și înfricoșată, dar surprinzător de elegantă, tânăra femeie și-a dezvăluit fața complet acoperită de bandaje medicale, un secret pe care nimeni nu trebuia să-l vadă. Nu înțelegeam de ce nu spunea niciun cuvânt, de ce se afla în acea stare. În timp ce liniștea apăsa asupra camerei, vocea ei tremura, dar era plină de grație: „Am trecut printr-o operație… Am decis să corectez defectele care mă deranjau de luni de zile și acum sunt în perioada de recuperare.” Lumina lămpii îi scânteia în ochii care priveau cu teamă printre bandaje.
Săptămânile au trecut și am început să ne cunoaștem tot mai bine, fiind martoră zilnic la transformarea ei. Pe măsură ce bandajele dispăreau, sub ele apărea o frumusețe autentică. Când ultimul bandaj a fost îndepărtat, nu am mai putut să-i scot ochii din față; în fața mea stătea o femeie uimitoare, cu trăsături delicate și o lumină interioară ce mi-a cucerit inima instantaneu. Tatăl meu avea dreptate: căsătoria aceasta era un „parteneriat”, dar nu mă așteptam la ceea ce urma să se întâmple: din această uniune impusă se născuse o dragoste adevărată.
Frica și îndoielile mele s-au topit rând pe rând. Această legătură, la început văzută doar ca o tranzacție rece, s-a transformat în cel mai sincer sentiment al vieții mele. Pentru prima dată, am simțit că trăiesc nu doar ca o moștenitoare a unui nume, ci ca o persoană capabilă să iubească și să fie iubită. Jocul ciudat al destinului m-a eliberat de lanțurile mele și m-a adus în brațele iubirii vieții mele.