Casa era mai tăcută decât de obicei. Nu se auzea zgomotul bolului la aragaz, nici foșnetul lăbuțelor pe podea, nici suspinul Bellei lângă canapea. Cu o lună înainte, singurul lor câine plecase la naștere și nu s-a mai întors. Bună, blândă, alinătoare, care consola copiii doar printr-o privire, ea murise pe masa veterinarului, lăsând în urmă trei cățeluși minusculi și scâncitori: unul auriu, unul gri-alb și cel mai mic — negru-cu-pete, abia ținându-se de viață.
Elena s-a așezat pe podea când veterinarul a rostit cuvintele înfricoșătoare. Mark a ieșit pe parcare, a trântit ușa mașinii și a strigat spre cer tot ce adunase în suflet. Cei doi copii strigau numele Bellei, întinzând mâinile către gol. Ea nu mai era. Cățelușii au fost aduși acasă într-un coș de nuiele. Plâns. Tăcere. Șoc.
O săptămână mai târziu, casa s-a umplut iar de țipete. Dar de data asta erau altfel. S-a născut fiul — un bebeluș mic, parcă modelat din lumină laptoasă. Venirea lui a coincis cu pierderea, iar viața părea o ironie crudă. Dar când micuțul a fost pus lângă coșul cu cățeluși, s-a întâmplat ceva ciudat: aceștia au început să dea din coadă, să se miște și să se târască spre copil. Scânceau, își împingeau boturile în păturică, parcă recunoscându-l. Băiatul și-a întins mânuța și i-a atins. Din acel moment, au devenit nedespărțiți.
Cățelușii l-au acceptat. Frate. Haiduc. Când plângea — scânceau și ei. Când râdea — gri-albul se învârtea prin cameră, dărâmând jucării. Adesea aduceau granule de mâncare la pătuț, le împingeau cu botul. Uneori aduceau scutecul. Unul trage, altul latră. Al treilea urcă în pătuț și-l încălzește cu corpul lui.
— Chiar cred că el e fratele lor, — a spus Mark.
Elena privea cum cel mai mic îi linge urechea copilului.
— Bella ar fi făcut la fel.
— Nu începe, — a răspuns el încet.
— Ea nu a plecat, — șopti Elena. — E aici. În ei.
Noaptea, cei trei dormeau la pătuț ca niște gărzi. Dimineața, îl însoțeau cu căruciorul, lătrau când Elena ieșea cu el. Negru-cu-pete urca mereu în pătuț și se lipea mai strâns ca ceilalți.
O furtună a lovit brusc. Casa se cutremura de tunete. Elena împăturea rufele când a observat ceva ciudat: prea liniște. S-a întors și i-a înghețat sângele. Băiatul zăcea nemișcat. Fața palidă, buzele albastre.
— Mark! — a țipat ea.
El a alergat și s-a oprit. Dar cățelușii au fost mai rapizi. Auriul s-a repezit la pătuț, zgâriind păturica. Gri-albul alerga în cerc, mușcând scutecul. Apoi a luat o granulă de mâncare și a pus-o pe pieptul copilului, împingând cu botul. Negru-cu-pete a sărit în pătuț și a început să-i lingă fața cu disperare, scâncind, parcă chemându-l înapoi la viață.
— Respiră! Te rog, respiră! — plângea Elena. — Nu-mi lua copilul!
Mark alcătuia cu mâinile tremurânde numărul:
— Fiul nostru nu respiră! Urgență!
Cățelușii nu cedați. Gri-albul aduce iar ceva moale și îl presează de copil. Auriul scâncea, lipindu-se de piciorul Elenei. Cel mic strângea copilul, îl încălzea, îi linge gâtul. Și brusc — o mișcare ușoară a degetelor. Elena a țipat.
Sirena ambulanței urlă ca un al doilea suflu. Medicii au intrat, au conectat oxigenul. Cățelușii se zbăteau, scânceau, încercând să ajungă la copil. Mark abia îi ținea.
— Ei cred că el e fratele lor… — a șoptit el.
Spital. Aparaturi. Țipete. Doctorul a ieșit după o oră.
— A fost o oprire a respirației. Dar temperatura corpului nu a scăzut. Ceva l-a încălzit, a mișcat lângă el. Asta l-a salvat.
Elena și Mark s-au privit. Nu erau necesare cuvinte.
Acasă, băiatul dormea în pătuțul său, cu obrajii roșii. Cățelușii erau alături, lipiți unul de altul, ca o mică fortăreață vie.
Elena le mângâia capetele:
— L-ați salvat. Ați salvat fiul meu.
Mark s-a așezat în genunchi, atingând cel mai mic.
— Am îngropat-o pe Bella eu însumi. Am blestemat ziua în care a plecat. Dar ea nu a plecat… trăiește în voi. Pentru el.
Noaptea, casa era din nou tăcută. Dar acum — nu de durere. Ci de pace. În lumina de veghe, copilul dormea, înconjurat de trei mici gărzi. Pentru străini — doar cățeluși. Pentru această familie — frați, protectori, ultima fărâmă de iubire a celei pe care au pierdut-o.
Când băiatul se mișcă în somn, cei trei cățeluși se apropie mai mult. Parcă șoptind:
— Nu te vom lăsa să pleci.