Acum trei luni, Anna și-a pierdut mama, Marlene, după șase săptămâni de îngrijire atentă și neîntreruptă. În tot acest timp, sora ei, Caitlin, a venit doar de două ori, motivând că era „prea greu” să-și vadă mama bolnavă. După înmormântare, Anna s-a întors la Chicago, doar pentru a primi un e-mail rece de la Caitlin, care conținea testamentul Marlenei. Documentul, care lăsa totul – casa, economiile și bunurile personale – doar către Caitlin, o excludea complet pe Anna. Furia și trădarea au copleșit-o, mai ales că ea și-a sacrificat viața și cariera în Chicago pentru a avea grijă de mama sa, în timp ce Caitlin abia a fost prezentă. Săptămânile treceau, dar Anna se simțea blocată și se întreba de ce mama ei ar fi dorit să o excludă intenționat.

Trădarea a devenit și mai dureroasă când un prieten al familiei i-a spus că Caitlin pusese deja casa părinților la vânzare și plănuia să o demoleze. Gândul de a pierde locul copilăriei sale – leagănul de pe verandă, urmele de creion de pe pereții holului și fotoliul preferat al Marlenei – era insuportabil. Disperată să salveze casa, Anna a strâns fiecare bănuț pe care îl avea, a folosit economiile de urgență și a vândut obiecte de designer pentru a strânge suficienți bani și a cumpăra proprietatea de la sora ei. Caitlin a acceptat imediat plata și a comentat că Anna îi făcea un „favor”. Anna a primit cheile, s-a prăbușit pe podea și a început durerosul proces de renovare, hotărâtă să redea casei splendoarea de odinioară.

În a treia zi, în timp ce pregătea casa pentru demolare, constructorul Mikey a chemat-o pe Anna în dormitorul Marlenei. Sub covorul ridicat și scândurile dezvelite, au găsit un plic subțire, îngălbenit de timp, adresat lui Anna în scrisul mamei sale. În interior, Anna a descoperit adevăratul testament al Marlenei, datat cu opt luni înainte de versiunea trimisă de Caitlin. Documentul împărțea totul – casa, economiile și bunurile – în mod egal între cele două surori. Era clar că versiunea primită de Anna era o falsificare. Cu o furie justificată, Anna a contactat imediat avocatul Marlenei, care a avertizat-o că acțiunile legale împotriva Caitlin ar putea fi periculoase.

Anna a pus o capcană și a invitat-o pe Caitlin sub pretextul discuțiilor despre renovări. A prezentat documentele autentice, notarial autentificate. Versiunea lui Caitlin s-a prăbușit; ea a acuzat-o pe Anna că a „scotocit” și a complicat lucrurile, justificând furtul prin faptul că Anna primise mereu toată atenția mamei, iar ea doar „rămășițele”. Anna a rămas fermă, amintindu-i că Caitlin ar fi putut petrece ultimele săptămâni cu mama lor, dar a ales să fure în schimb. Anna i-a spus că instanța va decide soarta moștenirii, iar Caitlin a ieșit furioasă. La sfârșitul săptămânii, instanța a blocat toate bunurile, restabilind moștenirea conform testamentului original, împărțit egal.

Chiar când Anna credea că totul s-a terminat, a găsit un alt pachet pe pod: un mic carton cu amintiri din copilărie și un ultim plic, adresat „Pentru Anna”. În această scrisoare finală, Marlene îi explica că voia ca Anna să păstreze casa, pentru că „tu ai fost mereu cea care a avut grijă, care a iubit-o și care a transformat-o într-o casă adevărată”. Ea recunoștea că Caitlin avea nevoie de bani, dar nu înțelegea inima locului. Cu această ultimă confirmare plină de dragoste, Anna a găsit pacea pe care o căuta. Acum stă pe verandă, simțind cum „inima mamei încă bate în fundația casei”, și, în ciuda încercărilor lui Caitlin de a se reconecta, Anna păstrează liniștea și acceptă că unele lucruri – și unele relații – nu pot fi reparate.